Materiale utilizate la fabricarea usilor din lemn natur

Pentru a obtine o usa din lemn de buna calitate, foarte importanta este selectarea materialelor pentru construirea acesteia, in cazul nostru lemnul. Cheresteua utilizata este zvantata in mod natural cel putin un an inainte de a fi introdusa in uscator. Acest proces face ca umiditatea lemnului sa scada gradual, in mai multe etape, la un indice de 20-25% (de la 40-50% in momentul taierii) si mai apoi, dupa introducerea in uscator, la 8-10%.

Fetele laterale sunt acoperite cu blind din lemn selectionat cu atentie, astfel incat imbinarea elementelor sa nu fie vizibila. Acestea, impreuna cu sipcile laterale confectionate din lemn de calitate superioara, confera un aspect impecabil structurii care formeaza baza foii de usa. Blindul care acopera lonjeroanele si curmezisele foii de usa este debitat din busteni de lemn de calitate superioare si dimensiuni considerabile. Tehnica de confectionare presupune in prima faza inmuierea bustenilor in bazine cu apa fierbinte inainte de feliere, astfel incat sa protejeze impotriva fracturilor. Rezultatul procedeului consta in obtinerea unor felii netede, fara fibre fracturate la taiere. Urmatoarea etapa presupune uscarea pana la o umiditate similara cu cea a elementelor din lemn a materialului de baza. Ulterior are loc sortarea pentru obtinerea de blinduri care sa garanteze suprafete de o calitate exceptionala.

Tabliile sunt si ele confectionate din lamele imbinate in dinti, astfel incat prin alaturare si lipire sa formeze panoul din care se debiteaza forma finala a tabliei. Pentru uniformizarea suprafetei, acestea sunt calibrate si acoperite cu furnir estetic. Astfel se va obtine un aspect perfect uniform si se vor masca imbinarile sau diferentele de culoare dintre lamele.

Feroneria este aleasa in functie de cele mai inalte standard calitative, si consta in balamale reglabile 3D si broaste AGB, importate din Italia, care au facut dovada rezistentei in timp. 

Această pagină web folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența de navigare și a asigura funcționalițăți adiționale.